Pe 25 iunie 2025, a fost lansat oficial Hub-ul Român de Inteligență Artificială – HRIA, un proiect strategic care poziționează România pe harta europeană a excelenței în Inteligență Artificială.
HRIA va construi un ecosistem național care conectează cercetarea, inovația și mediul economic, având ca obiectiv dezvoltarea de tehnologii avansate și aplicații concrete bazate pe Inteligență Artificială.
Proiectul este coordonat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în parteneriat cu șase universități din țară (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea din București, Universitatea Babeş-Bolyai) și opt IMM-uri inovative.
La evenimentul de lansare au luat cuvântul reprezentanți ai universității coordonatoare, ai instituțiilor naționale (Ministerul Educației și Cercetării, Comisia pentru Învățământ, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Autoritatea Națională pentru Cercetare, Autoritatea de Digitalizare a României), ai Comisiei Europene în România, precum și rectori ai universităților partenere.
A doua parte a evenimentului a adus în prim-plan contribuțiile partenerilor din consorțiu, ale colaboratorilor internaționali și ale reprezentanților din industrie, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri și de conturarea pașilor următori în dezvoltarea HRIA.

















